Domnul Costel

Domnul Costel

2017-11-12 14:22:37

Știți omul acela care nu are pace până nu aranjează toate lucrurile cât de bine poate? Acela este Domnul Costel.

Cu dumnealui începe povestea noastră, și cu mâinile sale dibace, din care au ieșit, an de an, tot mai multe plante la noi în grădină.

Odată cu venirea Ioanei, și, mai apoi, a lui Tudor, a devenit tot mai limpede dorința de a avea pentru copiii noștri o hrană cât mai curată și nutritivă. Știind că fructele și legumele crescute în afara sezonului lor pentru a umple supermarket-urile conțin mai mult apă, fibre și îngrășăminte chimice, ne-am suflecat mânecile de corporatiști și am trecut la treabă, sub îndrumarea Domnului Costel.

Așa am plantat primele fire de tomate și castraveți.

Acum, dacă pe voi v-ar îngriji cineva toată ziua, v-ar asigura hrană, aer, apă, curățenie, v-ar face ordine în lucruri, v-ar zâmbi, v-ar muta într-un loc mai însorit atunci când ați avea nevoie, n-ați crește de plăcere? Bucurându-se de atenția Domnului Costel zi de zi, în timp ce noi eram care la serviciu, care la școală, plăntuțele noastre au prins la rândul lor curaj și au rodit an de an mai mult, s-au înmulțit, au fost bune vecine unele cu altele.

Au început să rodească mai mult decât aveam noi nevoie, am trecut la făcut zacuști și bulioane, și tot aveam cât să dăm și prietenilor.

De aici a apărut primul nostru gând de a pune pe picioare o fermă vegetală: Roșii cu gust! Roșii ca în copilărie! Dar ce de soiuri aveți! – așa ne spunea toată lumea, și ne-am dat seama că există o nevoie tot mai mare a oamenilor ca noi, care aleargă toată ziua, iar când răsuflă în sfârșit ar vrea să regăsească simplitate, curățenie și natură.

N-am fi reușit să punem ferma pe picioare fără Domnul Costel, care este de ani buni trup, mâini și suflet alături de noi. 

Mulțumim domnule Costel! 

Postat în Noutati De:

Admin

Comentarii




* Câmpuri Obligatorii

a:
b:
c:
d:
e:
f:
g:
h:
i:
j:
k:
l:
m:
n:
o:
p:
q:
r:
s:
t: