Sunt cateva întrebări pe care le auzim des iarna. Și sunt întrebări legitime. Le-am avut și noi, de multe ori. Uneori ni le punem și acum.

„De ce nu produceți și iarna?”
„Dar alții in „afara” cum pot?”
„Dar de ce în alte magazine se găsește tot timpul?”

Când am pornit Nasul Roșu, noi nu aveam un plan perfect. Aveam, mai degrabă, o intenție: să facem lucrurile bine, în felul nostru. Nu întotdeauna ne iese. Mai ajustăm, mai greșim, mai învățăm. Dar nu ne-am abătut de la ideea asta.

Agricultura ecologică nu e o linie dreaptă

În România, iarna e iarnă. Lumina e puțină. Ziua e scurtă. Pământul se oprește.

Poți forța lucrurile, sigur că da. Tehnic, aproape orice e posibil. Dar cu ce costuri și cu ce compromisuri?

Noi am ales să nu grăbim natura doar ca să bifeze raftul un „produs disponibil”.

Vara producem. Atunci când are sens. Atunci când munca e eficientă, când plantele cresc firesc, când gustul e acolo. Vara e perioada în care ferma trăiește din plin, în care putem susține salarii, echipa, investiții și tot ce ține de o agricultură ecologică reală.

Iarna, lucrurile se schimbă. Nu dispar. Se schimbă.

Ce faci cu oamenii tăi iarna?

Asta e o întrebare despre care se vorbește prea puțin.

Pentru noi, Nasul Roșu, agricultura nu înseamnă doar legume și fructe. Înseamnă oameni. O echipă. Mâini care știu ce fac. Oameni care cresc odată cu ferma.

Și atunci apare întrebarea reală:
ce faci cu ei când pământul se oprește?

Noi am ales să nu-i pierdem. Să nu o luăm de la zero în fiecare primăvară. Să nu transformăm agricultura ecologică într-un job sezonier fără continuitate.

Așa am ajuns la importuri.

De ce importăm

Da, Nasul Roșu este și un importator important de legume și fructe ecologice. Nu pentru că e mai simplu. Ci pentru că ne permite să păstrăm oamenii, ritmul, sensul.

Cred ca diferența e cum importăm.

Nu ne interesează volumele mari industrializate. Nu ne interesează marfa care arată bine, dar nu spune nimic.

Căutăm mici producători. Ferme artizanale. Oameni care seamănă cu noi. Care nu fac lucrurile perfect, dar le fac cu grijă. Care știu fiecare parcelă, fiecare pom, fiecare sezon.

Nu aducem mâncare de oriunde. Aducem mâncare de la oameni.

Povestea portocalelor de mancat (și a gustului lor pierdut)

În România, portocala a devenit, de vreo 30 de ani, o alternativă la lămâie. Un fruct bun cel mult bun de stors. Acru. Fără personalitate. Fără bucurie. Cu coaja imbibata in chimicale.

Probabil cea mai mare nedreptate facuta acestei minuni.

Și totuși, mulți dintre noi ne amintim altceva.
Portocalele rare din copilărie. Puține, dar bune. De mâncat, nu de băut. Un gust care rămânea. Cu o coaja buna de ras in prajituri.

Cu gândul ăsta am plecat în căutare.

Am ajuns în Sicilia. Din producător în producător. Din livadă în livadă. Nu ne-a interesat cine livrează cel mai mult, ci cine face lucrurile corect.

Așa am găsit portocale mici, artizanale, certificate ecologic. Cu un gust intens, viu, care nu are nevoie de explicații. Portocale care nu cer zahăr și nu cer scuze.

Sunt portocale despre care spunem, fără exagerare, că sunt printre cele mai bune pe care le-am mâncat vreodată. Și nu pentru că vin „din afară”, ci pentru că sunt crescute cu respect.

Si da, nu le putem face noi pe toate

O buna parte din fructele exotice de peste ocean ajung la noi prin Olanda. E normal.

Olanda este un nod comercial extraordinar. Importă din emisfera sudică. Din Peru, Chile, Brazilia, Asia. Lucrează intens cu sudul Europei, cu Franta, cu Spania, cu Italia. Distribuie tot anul. Nu cultivă tot anul. Este o diferență mare. Și e una pe care noi nu vrem să o ascundem.

Diferența, pentru noi si in aceasta situatie, nu este traseul, ci alegerea. Alegem sa lucrăm cu parteneri certificați ecologic, care cunosc producătorii, care respectă trasabilitatea și care tratează mâncarea ca pe ceva mai mult decât o marfă.

Olanda nu e un scop. E o verigă. Una pe care o folosim transparent și responsabil.

Ce încercăm, de fapt, să facem

Nu vrem sa încercăm să fim perfecți. Vrem să fim corecți.

Cu natura, atunci când producem local.
Cu oamenii, atunci când alegem continuitatea.
Cu mâncarea, atunci când o aducem de la alții ca noi.

Sezonalitatea nu e o limitare. E un ritm. Un ritm care dă gust, sens și răbdare. Iar într-o lume care vrea totul, tot timpul, noi credem că uneori e bine să aștepți.

Noi, la Nasul Roșu, nu vrem să fim „ca afară”.
Vrem să facem lucrurile bine aici.

Și dacă asta înseamnă că nu avem tot anul de toate, atunci este un dat pe care ni-l asumăm cu liniște.

Pentru că mâncarea bună nu se face pe grabă.
Și nici fără oameni.